TOTUL DESPRE ULCERAȚIILE BUCALE
Ulcerațiile bucale sunt o problemă foarte răspândită. Ele sunt niște leziuni dureroase ce provoacă disconfort și pot apărea oriunde în gură, deși cel mai frecvent se găsesc pe limbă (ulcerații linguale) sau pe părțile interioare ale obrajilor. De regulă, ele au formă rotundă sau ovală și pot fi umflate. Ulcerațiile bucale pot fi de culoare roșie, albă, galbenă sau gri.
Poți avea o singură ulcerație sau mai multe ulcerații bucale concomitent, iar acestea pot fi foarte dureroase la atingere, cauzând disconfort atunci când mănânci, bei sau te speli pe dinți. Din fericire, există tratamente ale ulcerațiilor bucale ce pot fi făcute acasă pentru a grăbi vindecarea lor și pentru a preveni reapariția lor ulterioară.
CARE SUNT CAUZELE ULCERAȚIILOR BUCALE?
'Majoritatea ulcerațiilor bucale apar în urma lezării mucoasei bucale din cauza:
- Mușcării obrazului sau limbii
- Ajustării necorespunzătoare a protezei dentare
- Alimentelor dure sau crocante care nu pot fi mestecate cu ușurință
- Dinților ascuțiți sau a unei obturații nepotrivite
Alte cauze posibile includ stresul, antecedentele familiale sau consumul unor anumite alimente care pot predispune la formarea ulcerațiilor, cum sunt nucile, caşcavalul, mâncărurile picante și făina de grâu.
CUM SĂ SCAPI DE ULCERAȚII BUCALE?
De regulă, ulcerațiile bucale se vindecă de la sine în decurs de aproximativ o săptămână. Dacă prezența lor îți provoacă disconfort, poți încerca una dintre următoarele opțiuni pentru a grăbi vindecarea sau pentru a preveni reapariția ulcerațiilor în viitor:
- Folosește o apă de gură cu acțiune antibacteriană, precum parodontax Active Gum Health. Această măsură nu va preveni reapariția ulcerațiilor în viitor, dar poate ajuta la îngrijirea problemelor gingivale.
- Aplicarea unei presiuni excesive în timpul periajului dentar poate duce la lezarea gingiilor și formarea unei ulcerații. Întreabă medicul stomatolog care este cea mai potrivită periuță de dinți în cazul tău.
- Până la vindecarea ulcerațiilor bucale, evită consumul de alimente crocante, picante, acide, fierbinți sau sărate.
- Dacă observi că unele alimente te predispun la ulcerații bucale, evită consumul acestora.
Deși majoritatea ulcerațiilor bucale nu sunt periculoase, dacă ești îngrijorat în legătură cu ele, dacă acestea persistă mai mult de trei săptămâni, dacă reapar frecvent sau dacă se agravează, devin mai dureroase și roșii, trebuie să consulți medicul stomatolog.